Iubesc viata!

M-am trezit azi la o ora cam matinala, pentru mine, si asa cum eram, cu ochii incetosati, gura inclestata, am intrat la dus.

Si in timp ce faceam dus ma uitam pe gemuletul ala mic din baie. Si soarele imi intra-n ochi din toate pozitiile si brusc m-a lovit ceva in cerebel, mi-a strafulgerat inima parca, am simtit un fior pe toata sira spinarii, cu finalizare in noada. Si am simtit imediat o fericire, ma simteam bucuros si nu stiam de ce, continuam sa privesc fix in soare, insa nu ma jena absolut deloc lumina puternica.

Am fixat dusul pe perete si am deschis geamul. Dezbracat, sub dus, cu soarele asupra mea,  ma bucuram de acel moment mai mult ca oricand, ma detasasem de realitate, simteam bucuria vietii de parca ar fi fost ultimele clipe din ea (cum suna…),  timpul se oprise pentru mine. Apoi mi-a aparut in minte figura Ei si simteam cum ma revars de dragoste, pentru Ea traiam acel moment, pentru noi doi si pentru fericirea noastra. Ceva de nedescris…

Si fix in clipa cea mai profunda ceva mi-a distras atentia si mi-am revenit. Era masina de gunoi, venea la datorie. In fine, m-am bucurat si la vederea ei si am iesit happy din baie, inca am zambetul pe buze si acum, cand scriu aici, si va intreb pe voi: ati avut parte de astfel de momente unice?  Poate sunt eu nebun si din cauza asta am avut aceasta experienta, totusi, mai sunt “nebuni” in afara de mine?

Inima si rostul ei

Voi fi scurt, nu vreau sa ma lungesc, pentru ca oricum inima e un organ de “sine statator”, are personalitatea sa, ia singura deciziile cele mai importante si nu poate fi controlata, influentata de nimic si de nimeni.

Ce stim noi ca e inima? Inca de cand eram mici, am invatat ca inima e organul acela care pompeaza sange in organism si fara de care nu putem trai. E organul acela care bate in piept…si cam atat.  Treburile incep sa se schimbe, insa, odata cu trecerea timpului. Noi crestem, creste si inima; noi percepem lucrurile in moduri diferite, inima are propriul sau stil, propriile sale criterii.

Fiecare om are inima lui, comoara lui. Tocmai de aceea toate aceste inimi nu trebuie sa stea pe loc, sa le tinem fiecare pentru el, ci trebuie sa le dam mai departe. Ele trebuie sa circule, sa intalneasca alte inimi pentru a fi fericite, pentru a forma perechi unice, minunate. Am spus ca este independenta de noi, si este. Noi vedem ceva cu ochii si mintea, dar inima stie sa patrunda, sa priveasca profund, sa aleaga esenta si savoarea din lucruri si oameni.

Inimile trebuie sa calatoreasca, sa nu le tinem doar pentru noi. Iar in momentul in care isi gasesc perechea vom simti ca traim mult mai profund fiecare clipa,moment frumos si vom sti ce avem de facut.